Românii şi privitul spre televizor

Nu cred că sunteţi la curent cu pofta românaşilor noştri de a urmări programe la TV. Poate reuşiţi o oarecare comprehensiune, într-o măsură, dar apetitul lor pentru „divertisment” TV atinge cote paroxistice. Bag sama fiecare aveţi cel puţin un membru în familie privitor la (ZER)O TV, panaceul tuturor situaţiilor problematice, postul unde se dezbat de la pastile de slăbit cu microcip până la leacuri de SIDA pe bază de cărămidă pisată.

Bag sama toţi cunoaşteţi cel puţin un membru al familiei extinse indignat de faptul că o oareşcare companie de cablu a scos din grilă postul Antena 2, locul unde grobianismul jurnalistic determină gafe de genul a pune vânzătoarea din piaţă să se dea bugetară, de dragul unei ştiri sau de a determina angajaţii din supermarketuri să golească rafturile de cartofi pentru a răspândi panica lipsei de aprovizionare printr-un reportaj demenţial. Există martori care afirmă că rafturile au fost reumplute la plecarea echipei. Bineînţeles, acest barter, (citeşte „manipulare”) face bine şi panicii generale, și vânzărilor.

V-ați pus vreodată întrebarea de unde vine „pofta” asta nestăvilită de TV a românașului? Eu da. Concluzia la care am ajuns este că, măcar din acest punct de vedere, televiziunile și-au atins scopul.

Mai știe cineva cum era televiziunea înainte de cenzura ceaușistă? Adică anii 60-70? Program relativ normal, mai o Mihaela, mai un Dallas, o cântare, un festival, o știre și trecea vremea. Poate că nu era nimeni satisfăcut, dar nici nu prea aveau de ales. Și avem programul de 2-3 ore la TV, cu care am crescut și unde nu vedeai nimic altceva în afară de vizite de lucru, producție la hectar, cincinal, tovarăși, pancarde retarde, mulțimi fericite, clasa muncitorească prosperând. Pe când tu, cel care te uitai la TV, știai că nu e așa, știai că cele 3 oase de pui cumpărate de la alimentara nu-ți ajunge nici să le fierbi, știai că nu e corect, că trebuie să fie ceva mai bun, o lume sau o rânduire care să alunge griul halatelor din hale, dar când? Și până când?
Ete, o venit 1989. Revoluție. Rotație. Schimbare. Pentru 22 de milioane 800 de mii de români, revoluția s-a trăit la TV, cu sufletul la gură aruncai un ochi pe geam și un ochi la TV, acolo era ADEVĂRUL, acolo ți se spunea că dictatorul a fugit, că suntem liberi, că avem democrație. Și tu credeai, că era altceva. Apoi reportaje, documentare, s-a tras, cine a tras, uite cadavrele, uite soldații, uite tancul, treptat totul intra în normal. Veneai acasă de la aceeași slujbă, deschideai TV-ul, mai prindeai niște Actualități de la TVRL acolo era ADEVĂRUL. Acolo își făceau toți politicienii campanie, mai prindeai o ceartă, un Brucan, un meci Bârlădeanu - Câmpeanu, mai un Steaua - Dinamo, uite dom'le că se poate, avem program mai lung. Aici e de stat.
Vin alte televiziuni, Esce, Vrâncene, Zahariene, nu-ți place, nu te uiți, muți cu telecomanda. La tine e puterea de decizie, ești bazat. Avem diversitate, acolo e ADEVĂRUL.
Dar stupoare, pe un post auzi o chestie într-un fel, alt post o dă în alt fel, nu mai știi ce să crezi. În tine nu mai poți să crezi, pentru că ai primit 22 de ani tot cu lingurița, mintea ta netedă de cenzura comunistă nu a fost în stare să discrimineze, să filtreze evenimentele, știrile, toate sunt adevărate pentru că sunt la TV. Și atunci pe cine să crezi? Te-ai maturizat, ai copii, casa ta, mașina ta. Copilul începe să întrebe „Tati, de ce aia? De ce nu aia?” Și tu ce poți să-i răspunzi? „Taci, lasă-mă să văd știrile.”?! Ce-o să creadă ăl mic, că o fi ceva foarte important acolo. Ați prins modelul?

Și de aici, nu sunteți altceva decât carne de tun pentru reclame tâmpite, smartfonuri cu taciscrin, abonamente, oferte, promoții și campanii. Există altceva mai bun în afară televizorului, există viață dincolo de geam și de vizor, există oameni, există probleme, națiunea noastră e bolnavă și noi ne tratăm cu telenovele.