Examenul de bacalaureat

S-a făcut atâta tam-tam pe urma rezultatelor slabe de la bacalaureatul de anul acesta și eu unul chiar nu înțeleg unde e problema. E dureros, într-adevăr, ca o despărțire după o relație lungă care oricum nu mergea, dar cu care te-ai obișnuit. Sistemului de învățământ i s-a pus, în sfârșit, după 10-11 ani de declin drastic, o oglindă în față.

Normal că imaginea nu este frumoasă, nu este totul roz și nu reprezintă un peisaj, ci mai degrabă o cangrenă. Eu am dat examenul de „maturitate” în „anul Eminescu”, dacă mai știe cineva când a fost, 2000. Rotund. Și atunci erau „fii” și „fiice” de medici, avocați, funcționari de la „finanțe”, „gardă”, „sanepid” etc, care s-au târât prin toți cei 4 ani de liceu, iar la absolvire s-au încununat cu un minunat 9,80. La afișarea rezultatelor, părintele respectiv s-a prezentat cu plicul în cancelarie, l-a înmânat președintelui de comisie și i-a spus atât: „Mulțumesc frumos!”. Explicațiile sunt de prisos.

Problema era atunci minoră, nu era așa mare brânză nota de la Bac din moment ce multe universități își organizau propriile examene scrie de admitere, cu subiecte, colț negru îndoit pe foaia de examen, tot tacâmul. Îi cam durea la măslină de nota ta de la Bac.

Dar urmarea unei facultăți era o modă chiar și înainte de anul 2000, anul absolvirii mele, nu puteai să rămâi doar cu liceul. Trebuia să mai faci ceva, atunci era la modă dreptul. Acuma când văd că toate fotomodelele se înscriu la psihologie, ca să ajungă la examenul de licență să ceară colegului din față, definiția afectivității. Cam ca și cum te-ar întreba la Politehnică, definiția unghiului.

Trăgând linie, făcând o sumă de premise, oare la ce concluzie ajungem? Din moment ce se știa de la an la an declinul performanțelor școlare, se știa că toată lumea vâna o notă mare la Bac pentru că, pe baza concursului de dosare la admiterea în facultăți, aveau șanse mai mari de a fi admiși, din moment ce a apărut cererea de note, a crescut și oferta, din moment ce nota și-a pierdut din semnificație, nu mai reflecta cunoștințele elevului, nu mai reprezenta un instrument de măsură viabil pentru a face predicții, previziuni asupra tendințelor în învățământ și din moment ce se știa că în ultimii ani, performanța celor admiși la facultăți scădea drastic după primul an de studiu, NU ERA CLAR CĂ SE FRAUDEAZĂ TOT SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT DE LA UN CAPĂT LA ALTUL?!!

Și atunci de ce ne mai mirăm că am ajuns aici? Până unde s-ar fi putut merge?

Normal, fiecare generație era conștientă de tarele sale, dar nu mișca un deget, e bine așa, ne-am obișnuit, facem meditații cu profesorul de la școală, altfel ne lasă corigenți, cotizăm la fondul școlii, că nu plătim destule taxe la buget, și mai ales, acum, de ce eu? De ce acum? Stai să mai treacă și anul acesta, apoi potopul! Ministerul învățământului a făcut ceea ce trebuie făcut, și bine ar fi să meargă mai departe. Prefer să-mi dau copilul la o astfel de școală, curățată de lighioane, care dacă tot nu au avut unde să meargă să lucreze, e bine și în învățământ (16 ore pe săptămână, vacanțe, meditații, e bine, da?!), prefer să știu că sunt dascăli în școala respectivă, prefer să stau cu el seara să-l ajut la teme și să știu că ia o notă pe merit, să ajungă om educat, nu analfabet cu 12 clase absolvite.

Avem nevoie și de pantofari (nu de dizainări de încălțăminte), lăcătuși, zidari, mecanici, electroniști, tâmplari, confecționeri, croitori (nu creatori de modă, moda nu înseamnă să port numele lu' Bote pe chiloții mei, și să mai și dau o cârcă de bani pe ei), avem nevoie și de betoniști, croitorese, femei de servici (a dreacu', toate-s acasă specialiste în curățenie), turnători de astfalt, sudori, tapițeri. Țara asta nu a crescut, până ați distrus-o, cu directorași proaspăt ieșiți de pe porțile făbricuțelor de diplomă.