Noutăți vechi și noi

Săptămânile astea am fost destul de ocupat și de leneș încât nu am mai scris nimic. Aș fi scris despre multe lucruri care s-au întâmplat dar nu a fost să fie. Totuși le voi menționa în treacăt.

A murit la vârsta de 91 de ani, tatăl lui Holden Caulfield, după o viață în care a respins decenii întregi transformarea operei sale în filme pentru Hollywood. Odihnească-se în pace!


Mergând pe aceeași linie, despre Hollywood, studiourile Miramax ("My Left Foot", "Reservoir Dogs",“The Piano”, “Pulp Fiction”, “Sex, Lies and Videotape”, “Clerks”, “The English Patient”) au fost închise de Disney, după ce au fost cumpărate pentru 70 milioane $ în 1993. În geanta lor mai au filme care au lăsat urme în viața și în sufletele noastre (“Shakespeare in Love” (Oscar: Gwyneth Paltrow). “The Crying Game” (Oscar, Neil Jordan). “The Talented Mr. Ripley” (5 nominalizări). “Chicago” (6 premii Oscar) dar și rateuri sau filme care s-au străduit prea mult (“The Aviator”, “The Shipping News”, “The Four Feathers”, “Cold Mountain”). 
Oricum mie îmi rămân emoțiile resimțite la 2x"Kill Bill", "Good Will Hunting" și "Cider House Rules".

Avatar a devenit filmul cu cele mai bune încasări ale tuturor timpurilor în toată lumea.
Iar azi aflăm că Google dorește să își retragă pentru unele aplicații ale sale, gen Google Docs suportul pentru Internet Explorer 6.

Ca să vezi ce ar fi putut avea în comun J.D Salinger, Miramax și Goagăl. Nu credeați că va putea fi vorba într-un articol despre toate aceste lucruri împreună, nu? Nici eu.

Comentarii